Cupa X3M Runcu 2015

In primavara anului 2015, Comuna Runcu a gazduit o spectaculoasa competitie off-road, „Cupa X3M RUNCU”. Acest eveniment s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si a fost organizat de catre Primaria Comunei Runcu in colaborare cu Asociatia Clubul sportiv X3M Off-road Valcea, sub egida „100 tracks”, partener Discovery Channel.

Concursul s-a desfasurat in perioada 23-26 Aprilie 2015, pe traseele montane de pe teritoriul administrativ al Comunei Runcu. Ca o noutate absoluta pentru astfel de competitii, Cupa X3M RUNCU cu sprijinul autoritatilor locale si al partenerilor, a avut taxa de participare 0 (zero) si a oferit cazare gratuita pentru concurenti, motiv pentru care aducem multumiri pensiunilor de pe raza comunei Runcu, sponsori ai acestui eveniment: Casa din padure– sat Runcu, Casa Bella– sat Rachiti, Conacul Dobrita (Casa Bumbaru)– sat Dobrita, Pensiunea Nona-sat Runcu, Casa Stefanita-sat Runcu, Casa Rustik-sat Baltisoara, Pensiunea”3 Fantani”-sat Dobrita, Pensiunea Ani– sat Dobrita.

De asemenea, un alt element inovativ a fost transmiterea competititei prin live streaming la adresa de internet: www.100tracks.net, pentru cei care nu au putut fi prezenti.

Domnul Primar al Comunei Runcu, Cimpeanu Adi a organizat acest eveniment cu scopul de a promova potentialul turistic al zonei. Concursul a fost unul international si s-au inscris echipaje din tarile vecine, acest lucru garantand un larg interes asupra acestui sport.